Anita Jorstadt este o profesoară de 34 de ani. Ea a avut parte de ceea ce noi cu toții încercăm să evităm, și anume un accident rutier grav. Chiar înainte de accident, Anita primise sfatul să folosească deviatorul de centură BeSafe Pregnant, pentru siguranța copilului ei nenăscut.
A leșinat în timp ce conducea
La câteva săptămâni după ce Anita a cumpărat deviatorul de centură BeSafe, a leșinat în timp ce conducea. Mașina ei a intrat pe sensul opus și s-a ciocnit de o altă mașină.
“Eram în săptămâna 14 de sarcină, când s-a petrecut accidentiul. Țin minte un zgomot puternic, totul era alb și mirosea a ars. Eram speriată mai mult pentru copilul meu, decât pentru mine. Mașina s-a rotit și s-a oprit, am încercat să deschid ușa mașinii fără success, iar într-un final a venit un bărbat și m-a scos din mașină pe partea pasagerului. Stăteam întinsă pe asfalt și aveam dureri severe la nivelul șoldului/pelvisului și a gâtului, dar nu și în zona abdomenului.” Povestește Anita pentru BeSafe.
Medicii au fost surprinși să constate că copilul nenăscut nu era grav rănit
Anita a fost transportată la Spitalul Universitar Ullevaal cu o ambulanță aeriană. La spital a primit vestea cea bună, la care spera. Totul era în regulă 🙂 Medicii au fost foarte surprinși, dar si încântați să constate că bebelușul nu era grav rănit. Centura BeSafe Pregnant a contribuit la limitarea semnificativă a oricăror leziuni. Anita a fost externată din spital a doua zi. Alexander s-a născut pe 25 Aprilie 🙂