fbpx

Prin lege, toate scaunele auto vândute în Europa trebuie să fie conforme cu standardul ECE R44 / 04 (sau 03). Acest standard categorizează scaunele auto după greutatea copilului. În iulie 2013 a fost introdus un nou sistem de clasificare a scaunelor auto: i-Size.

Regulamentul existent este depășit în multe privințe, i-Size aduce îmbunătățiri semnificative:

1. Scaunele auto care se fixează cu spatele la direcția de mers devin obligatorii pentru copiii cu vârsta de până la 15 luni.

Capul unui copil de 5 luni reprezintă 25% din greutatea corpului. În situația unui impact frontal într-un scaun poziționat cu fața către sensul de mers, la o viteză de 50 km/h, capul unui copil de 15 kg este „proiectat” în față cu o forță foarte mare. Presiunea asupra gâtului ajunge pâna la 180-220 kg. Într-un scaun poziționat cu spatele către sensul de mers, forța care survine asupra gâtului s-ar reduce la 40- 60 kg.

2. Criterii de testare pentru protecție la impact lateral.

Testele de omologare prevăzute de legea actuală ECE R44 / 04 nu includ nici o reglementare în ceea ce privește protecția la impact lateral.

Cerințele testelor de consum sunt mult mai exigente. În testele de impact Stiftung Warentest – Germania, ÖAMTC – Austria, TCS – Elvetia, RACC – Spania, ACI – Italia etc. scaunele auto sunt testate pentru impact frontal și lateral la o viteză cu peste 40 % mai mare decât viteza cerută de standardele europene.

Noul regulament i-Size include criterii de testare pentru protecție la impact lateral.

3. Clasificare ușor de înțeles, în funcție de înălțimea copilului.

4. Noi cerințe pentru a reduce utilizarea incorectă a scaunelor auto, inclusiv promovarea utilizării sistemului Isofix.

Standardul ECE R44 / 04 va rula alături de i-Size până în 2018. În 2018 standardul actual va fi revizuit și actualizat, dar încă nu va dispărea cu totul. Atâta timp cât există mașini mai vechi pe drumurile noastre, care nu au Isofix, un standard pentru scaunele montate cu centura de siguranță trebuie să existe.

Abonează-te la newsletter!

Află noutățile și informațiile esențiale despre scaune auto copii BeSafe.