Politica de returnare

Conform OUG 34 din 2014, consumatorul beneficiază de o perioadă de 14 zile calendaristice pentru a se retrage dintr-un contract la distanţă sau dintr-un contract în afara spaţiilor comerciale, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere şi fără a suporta alte costuri decât cele direct legate de returnare produselor.

Vânzătorul rambursează toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea consumatorului, inclusiv, după caz, costurile livrării, fără întârziere nejustificată şi, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a consumatorului

În conformtate cu aceeași OUG, art. 14:

(3) Consumatorul este responsabil doar în ceea ce priveşte diminuarea valorii produselor rezultată din manipularea acestora, diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor şi funcţionării produselor. Diminuarea valorii produselor nu trebuie să fie descurajantă pentru consumator în a-şi exercita dreptul de retragere. Indiferent de situaţie, consumatorul nu este responsabil pentru diminuarea valorii produselor în cazul în care profesionistul a omis să îl informeze cu privire la dreptul de retragere în conformitate cu art. 6 alin. (1) lit. h).

(4) Profesionistul trebuie să poată face dovada diminuării valorii produselor care rezultă diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor şi funcţionării produselor.

Conditii de retur:

  1. Produsele pe care le returnati trebuie să fie în aceeași stare în care le-ati primit.
  2. Nu se acceptă produsele asupra cărora au fost efectuate intervenții neautorizate, cele care prezintă urme de uzură sau folosire excesivă, zgârieturi, ciobituri, lovituri, șocuri mecanice / electrice, produsele cărora le lipsesc accesorii.
  3. Returul se face în ambalajul original, cu etichetele inițiale intacte, certificatul de garanție în original (dacă a fost emis de distribuitor) și toate documentele cu care a fost livrat produsul.
  4. Dacă produsele de returnat au fost însoțite de eventuale cadouri, trebuie returnate și acestea.
  5. Dacă ati cumpărat mai multe produse de același fel și vreti să le returnati pe toate, asigurati-va că doar unul a fost desigilat. Returul celorlaltor produse se acceptă doar dacă sunt sigilate.
  6. In cazul in care se returneaza un produs, iar metoda de plata a fost prin transfer bancar sau ramburs numerar la curier, returul banilor se va face prin transfer bancar in maxim 14 de zile.
  • Dacă alegeti rambursarea sumei plătite la cumpărare și produsul returnat îndeplinește condițiile de retur, vom returna banii în contul specificat de dvs. în formularul de retur sau pe card, dacă ai plătit online. Banii vor fi vizibili în contul dvs sau pe card în maximum 14 zile calendaristice.

Pentru retur trebuie sa completati Formular retur produs si sa il trimiteti scanat/poza cu acesta pe adresa de mail info@besafe.ro .

Abonează-te la newsletter!

Află noutățile și informațiile esențiale despre scaune auto copii BeSafe.