Transport gratuit pentru comenzi de peste 200 RON

0
Produse în coș

Testul de consum ADAC - criterii și procese

Știri - 2020-06-03

În fiecare an, în luna mai ADAC și Stiftung Warentest împreună cu Organizația Mondială a Consumatorilor (ICRT) publică rezultatele celui mai mare test al scaunelor auto pentru copii din Europa. Unele dintre cele mai noi modele de scaun auto de pe piață sunt testate și evaluate. Scaunele auto care sunt incluse în test sunt confidențiale, până când testul devine public, la sfârșitul lunii mai. În toamna aceluiași an, ADAC Stiftung Warentest publică pentru acest test un supliment în plus.

Despre ICRT, ADAC și Stiftung Warentest în câteva cuvinte

International Consumer Research Organization (ICRT) este un consorțiu global de peste 40 de organizații de consumatori, dedicate cercetării și testării comune în interesul consumatorilor. De exemplu ICRT este membru fondator al Euro NCAP, programul european de evaluare a performanțelor în domeniul siguranței auto. ICRT implementează și efectuează testele scaunelor auto împreună cu Stiftung Warentest.

Rezultatele testului sunt ulterior publicate de către organizațiile naționale din fiecare țară, de exemplu de "Råd och RoN" în Suedia și de ” Which?” în Regatul Unit.

Stiftung Warentest este o companie independentă și cea mai importantă organizație de testare a consumatorilor din Germania. Nu acceptă nici o formă de publicitate și este parțial finanțată public pentru a-și asigura independența. În fiecare an, Stiftung Warentest efectuează testele scaunelor auto pentru copiii, împreună cu ADAC.

ADAC este cel mai mare club auto din Europa, cu peste 16 milioane de membrii. Organizația reprezintă interesele proprietarilor de automobile din Germania, care testează anual scaunele auto în diferite situații de impact. ADAC este cunoscut ca cel mai important tester al scaunelor auto pentru copii din Europa.

Criterii și evaluări

Testele efectuate de ADAC pot fi definite ca „teste extrem”. Viteza și sarcina de impact depășesc cerințele standardelor europene, fiind aproape egale cu nivelul EuroNCAP pentru autoturisme. Nucleul testului este oferit de cele două teste diferite de impact, cel frontal măsurat la 64 km/h și cel lateral măsurat la 50 km/h.

Testul este executat folosind un autovehicul real pentru a fi cât se poate de realist. Caroseria folosită în testele recente a fost cel mai nou model Volkswagen Golf. Manechinele pentru testele de coliziune sunt si ele cele de ultima generație, manechine - Q.Aceste manechine noi oferă informații mai detaliate despre performanță decât manechinele anterioare.

În plus, 50% din scorul total al ADAC / Stiftung Warentest constă în evaluări în ceea ce privește manipularea, ergonomia și calitatea construcțiilor. Aceste categorii includ criterii precum ușurința în utilizare, riscul de utilizare greșită, confortul copilului, calitatea husei textile, spațiul ocupat în mașină, manualul de utilizare etc.

Image 33

Rezultate excelente ale testelor ADAC pentru scaunele auto BeSafe

În ultimii ani, toate cele patru scaune BeSafe ( cuprinse fiind modele de la naștere până la 12 ani ) omologate UN R129 (i-Size), au fost testate de către instituțiile germane de testare ADAC / Stiftung Warentest.

În 2016, au fost prezentate trei scaune BeSafe, iar iZi Kid X2 i-Size a obținutrezultatul istoric de 1,1 pentru siguranță și a fost prezentat cacâștigător al testului din categoria sa (aproximativ 1-4 ani) de către ADAC. De asemenea, noul concept inovativ Modular a făcut parte din test, obținând rezultate excelente de siguranță cu notele "Foarte bine" și ”Bine ", și un scor general pentru toate elementele conceptului de " Bine " .

În 2018, iZi Flex FIX i-Size a fost primul scaun înălțător cu spătar si tetieră aprobat UN R129, prezentat vreodată la test și a obținut calificativul „Bine” în toate categoriile testate. Este singurul scaun auto, care a reușit să combinescorul extraordinar de 1,2 la impact lateral, cu rezultate deosebite în „spațiu pentru micul pasager” și „utilizarea spațiului în mașină”.

Coşul meu
Transport gratuit pentru comenzi de peste 200 RON

Coşul tău este gol
Subtotal: RON
Transportul şi discountul vor fi calculate pe pagina de comandă
Salvează coşul
Comandă
Alege limba
Politica de confidenţialitate Termeni şi condiţii Politica de returnare Manage Personal Data